Condiţii pentru conectarea AC


Cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească cablul AC:

  • Tip conductor: sârmă de cupru (flexibilă)

  • Diametru exterior: 14 mm până la 25 mm

  • Secţiunea conductorului: 1,5 mm² până la 10 mm²

  • Lungime de îndepărtare a izolaţiei: 12 mm

  • Lungime de îndepărtare a învelișului: 80 mm până la 90 mm

  • Cablul trebuie proiectat conform directivelor locale şi naţionale privind dimensionarea cablurilor, din care rezultă standardele în privinţa secţiunii minime a conductorilor. Mărimile care influenţează dimensionarea cablurilor sunt, de ex., curentul nominal AC, consumatorii de curent de rezervă AC conectați, tipul cablului, tipul de pozare, superpozarea, temperatura ambientală şi pierderile maxime de putere dorite (pentru calculul pierderilor de putere vezi software-ul de dimensionare "Sunny Design" începând cu versiunea de software 2.0 pe site-ul web www.SMA-Solar.com).

  • Recomandare: utilizați un cablu cu marcajul H07

Unitate de supraveghere a curenţilor reziduali:

Invertorul nu are nevoie de întrerupător extern de protecţie împotriva curenţilor reziduali în timpul funcţionării. Dacă normele locale impun un întrerupător de protecţie împotriva curenţilor reziduali, trebuie să se ţină cont de următoarele:

  • Invertorul este compatibil cu întrerupătoarele de protecţie împotriva curenţilor reziduali de tip A, care prezintă un curent rezidual nominal de 100 mA sau mai mare (pentru informaţii despre alegerea unui întrerupător de protecţie împotriva curenţilor reziduali, consultați Informaţiile tehnice "Criterii pentru selectarea unui dispozitiv de protecţie contra curenţilor reziduali" pe site-ul web www.SMA-Solar.com). Fiecare invertor din instalaţie trebuie conectat la reţeaua publică de electricitate printr-un întrerupător propriu de protecţie împotriva curenţilor reziduali.

  • Întrerupătorul automat de curent rezidual intern monitorizează curentul de descărcare al racordurilor de baterie și fotovoltaice și nu curentul de descărcare al sarcinilor conectate la AC-Backup.

Categorie de supratensiune:

Produsul poate fi integrat în reţele din categoria de suprasarcină III sau mai mică, în conformitate cu IEC 60664-1. Aceasta înseamnă că produsul poate fi conectat permanent în punctul de conectare la reţea din clădire. La instalaţii cu trasee lungi de cablu în exterior sunt necesare măsuri suplimentare pentru reducerea categoriei de supratensiune IV la categoria de supratensiune III (pentru detalii vezi Informaţiile tehnice "Protecţie contra supratensiunii" de pe site-ul web www.SMA-Solar.com).