Scoaterea invertorului de sub tensiune
Specialist
Înainte de efectuarea lucrărilor la produs, scoateți produsul de sub tensiune, conform descrierii din acest capitol. Când faceţi acest lucru, respectaţi întotdeauna succesiunea prescrisă.
AVERTISMENT
Pericol de moarte prin electrocutare la distrugerea aparatului de măsură din cauza supratensiunii
Supratensiunea poate Atingerea carcasei aflate sub tensiune a aparatului de măsură duce la deces sau la accidentări cu pericol de deces prin electrocutare.
- Nu utilizaţi decât aparate de măsură cu un interval de tensiuni de intrare DC de până la cel puţin 1000 V sau mai mari.
Cum se procedează:
- Opriţi întrerupătorul de protecţie a cablurilor AC şi asiguraţi-l împotriva pornirii accidentale.
- Aduceţi comutatorul de întrerupere a sarcinii DC de la invertor în poziţia O.
- Dacă în țara dvs. se cere asigurarea comutatorului de întrerupere a sarcinii DC împotriva repornirii accidentale, comutatorul de întrerupere a sarcinii DC trebuie asigurat folosind un lacăt adecvat.
- Dacă se utilizează releul multifuncţional, eventual opriţi tensiunea de alimentare a consumatorului.
- Aşteptaţi să se stingă LED-urile.
- Cu ajutorul unui ampermetru-cleşte constataţi absenţa curentului la toate cablurile DC.
- Notaţi poziţia conectorilor DC.
- Când efectuaţi lucrări la conectorii DC, purtaţi mânuşi izolatoare şi utilizaţi scule izolate.
- Asiguraţi-vă că conectorii DC sunt într-o stare ireproşabilă şi că nu există conductori DC sau contacte de conector DC dezvelite.
- Deblocaţi şi scoateţi conectorii DC cu atenţie, conform descrierii de mai jos.
- Deblocaţi şi scoateţi conectorii DC. Pentru aceasta introduceţi o şurubelniţă plată sau o agrafă îndoită (lăţimea lamei: 3,5 mm) într-una din fantele laterale şi scoateţi conectorii DC. Nu scoateţi conectorii DC ridicându-i cu şurubelniţa, ci introduceţi scula într-una din fantele laterale numai pentru a desface elementul de blocare şi nu trageţi de cablu.
- Asiguraţi-vă că conectorii DC de la nivelul produsului şi conectorii DC care sunt echipaţi cu conductori DC sunt într-o stare ireproşabilă şi că nu există conductori DC sau contacte de fişă DC dezvelite.
- Cu ajutorul unui aparat de măsurare adecvat verificaţi ca intrările DC de la invertor să fie scoase de sub tensiune.
- Deşurubaţi toate cele 10 şuruburi ale capacului carcasei unităţii AC-Connection Unit (TX25) şi scoateţi capacul carcasei, trăgându-l în faţă.
- Puneţi deoparte şuruburile şi capacul carcasei şi păstraţi-le în siguranţă.
- Cu ajutorul unui aparat de măsurare adecvat verificaţi ca regleta de borne AC să fie scoasă de sub tensiune între L1 şi N, L2 şi N şi L3 şi N. Pentru aceasta introduceţi vârful de control (diametru: maximum 2,5 mm) în punctele de măsurare ale regletei de borne respective.
- Cu ajutorul unui aparat de măsurare adecvat verificaţi ca regleta de borne AC să fie scoasă de sub tensiune între L1 şi PE, L2 şi PE şi L3 şi PE. Pentru aceasta introduceţi vârful de control (diametru: maximum 2,5 mm) în punctele de măsurare ale regletei de borne respective.
PERICOL
Pericol de deces prin electrocutare la atingerea conductorilor DC dezveliţi sau a contactelor de conectori DC deteriorate ori desfăcute
Prin deblocarea şi scoaterea greşită a conectorilor DC, conectorii DC se pot rupe şi se pot deteriora, se pot desface din cablurile DC sau nu se mai pot conecta corect. În acest fel, conductorii DC sau contactele conectorilor DC se pot dezveli. Atingerea conductorilor DC conducători de tensiune sau a contactelor conectorilor DC duce la deces ori la accidentări grave prin electrocutare.

